Oglinda

O oglinda-mi cade la picioare,
Sta cu fata-n sus
Ca sa-mi arate
Cine-am devenit.

Imaginea e neclara,
Oglinda e murdara.
Vad o reflexie
A ceea ce mai sunt.

In spatele ei
Daca te uiti adanc,
Ata si acul au trasat multe linii
Care stau ascunse.

Ea ma priveste-n continuare
De parca n-ar stii cine sunt;
E imaginea mea oare
Ori in continuare mi se pare?!

Neincredere, emotii si suspine,
Reprimate toate.
Intrebari fara raspunsuri
Stau pe jos, imprastiate.

Certitudinea-i o iluzie
Increderea la fel
Ani din mine in tacere,
Stau oglinditi pe jos

Uitand sa mai intrebe,

Cine sunt si cine-au fost.

Vreau

Vreau să ies din mine,

Să mă plimb pe fiecare părticică de pământ de sub picioare-mi.

Vreau să mă desprind,

De fiecare credință limitativă însușită vreodată.

Vreau să pornesc,

Pe drumurile neumblate

În aventura vieții mele,

Acolo unde simțurile să ia locul rațiunii

Și sentimentul aventurii și trăirii să fie mereu prezent.

Vreau să mă dezbrac

De orice judecată adusă.

Vreau să uit,

De piedicile proprii si ale altora.

Vreau să-mi oglindesc,

O imagine reală a ceea ce sunt,

Nu una distorsionată

A etichetărilor impuse.

Vreau să mă-nalț

Pe fiecare culme la care n-am îndrăznit până acum.

Vreau să simt

Pace,

Autenticitate,

Trăire,

Prezent,

Din nou, eu cu mine.

The voice inside of you

Do you remember your voice?

The one that whispers all of your dreams?

Do you remember the purest form of yourself?

Before you gave that to every stranger that you’ve met.

Do you remember your path?

 

It’s been a while since I’ve started to take a real look inside. Sometimes, what is there, wanted to surface and it spoke to me but I’ve pushed it back, because I wasn’t ready to listen again to it.

When I was a little girl I’ve felt a lot of pain. And that pain grew and I’ve tried to make it go away. I remember wanting to be happy when I grow up. That was my dream. That was all I wanted. Peace, harmony, love and to built a family that would be and offer a safe, emotional place. I’ve developed a way of being that you would recognize as „a people pleaser” , and I have felt these need to save every soul that would ask me for my help. That made me focus on someone’s else’s problems and got away from mine. I pushed them away.

Pain means growth and we shouldn’t run from it. Embrace it. Go deep within it. Listen to it and let it teach you. You’ll come back more compassionate and wise.

I’ve always been a paradox. A resilient, to her place type of girl but at the same time, an earthquake of passion and rebellion. I have dreamed for years on taking an unconventional way of life, of seeing the world and in my dreams.. I’ve been everywhere. But the thing is that dreams are not reality; and there is an instinct in me for so long on pursuing that…but the responsibilities that I have are contradictory. The ideal thing is to fall in love with someone that has the same vision and passion for life as you do. But that doesn’t always happen.

I’ve made other people my priority and forgot about myself; I’ve got lost in every soul that I’ve loved and carried them with me along the way. And when you do that for long, it is hard to listen to your voice and find yourself again; and it isn’t really fair to put all that pressure on someone else. So, what do you do?

I dare you to listen to yourself!

I dare you to find yourself again!

I dare you to live the vision of your life!

Nobody is going to do that for you. Love yourself enough to be selfish with your life.

I wish you all, wild adventures and lots of moments of feeling alive.

Have the best of days!

 

Change

In luna iubirii, haideti sa discutam despre ce e important.

Tu, cel care ii pune pe toti pe primul loc…

Tu, cel care asteapta (poate cumva si inconstient) la nesfarsit dupa ceva sau cineva…

Tu, cel care viseaza mereu cu ochii deschisi la o viata plina de aventura, dar lasa totul la stadiul de vis…

Tu, cel care nu indraznesti…

Tu, cel care esti pe pilot automat…

Wake up! Trezirea!

Avem de multe ori tendinta sa ne atribuim si insusim valoarea personala in functie de cei din jur: partener, parinti, prieteni..

Vrem sa fim iubiti si in acest traseu, fara sa ne dam seama, renuntam la cine suntem; renuntam la visurile noastre si poate nici nu ne dam seama (doar el/ea este prioritatea noastra si altceva nu ne mai intereseaza; Sa ne accepte ei si atunci avem valoare, nu?!).

Iti suna cunoscut? Opreste-te!

Singura persoana a carei acceptate ar trebui sa o tanjesti, este doar a ta. Sa te iubesti tu pe tine! Sa ai grija tu de tine! De sufletul tau, de cine esti si ce iti doresti cu adevarat!

Iubirea cea mai pura incepe si continua doar atunci cand inveti sa pui pe primul loc iubirea de sine!

Daca nu intelegi acum ce spun, in timp probabil ai sa o faci.

Iti doresc iubiri sanatoase si vieti traite!

La finalul drumului tau, cand viata ti se va derula prin fata ochilor, sper sa ai o imagine complexa de trairi, nu doar de ceea ce ai vrut sa traiesti!

Invata sa te iubesti si sa ajungi pentru tine cea mai importanta persoana din viata ta si ai sa vezi cum lucrurile se vor misca si lumea ta se va schimba!

Good vibes only

Hey there!

Cum esti? Ce simti? Ce iti face sufletul?

Te-ai intrebat asta in ultima perioada?

Personalitatea, imaginea de sine se formaza de cand suntem mici copii. Daca crestem intr-un ambient sanatos, cald, armonios, vom tinde sa ne dezvoltam ceva mai diferit si sa ne insusim un atasament normal, spre deosebire de situatia in care inceputurile sunt disfunctionale iar atasamentul dezvoltat poate fi anxios, evitant etc.

De-a lungul anilor iti formezi o stima de sine iar aceasta stima de sine se vede clar din gesturile care le faci, din felul in care crezi ca altii te vad, felul in care mergi, vorbesti etc.

Eu m-am considerat „ratusca cea urata” in copilarie iar cum anii au trecut, am invatat sa ma accept si sa ma iubesc asa cum sunt; cu toate micile imperfectiuni. Mi s-a spus des ca sunt diferita. Am luat-o ca pe un compliment. Dar ideea e ca cuvintele aceastea au o putere foarte mare. Ceea ce auzim despre noi, ne formeaza viziunea pe care ne-o insusim la un moment dat. Iar asta in timp ne dicteaza aspiratiile, credintele despre noi, despre ce suntem sau nu capabili sa facem. Tin minte un episod in care mi s-a spus ca nu pot sa fac un anumit lucru sau ca nu sunt buna de nimic si un vulcan de emotii de contra atac in care m-am tinut frumos pe picioare si strigam din suflet ca pot orice indiferent de parerile altora. Acum, stiu ca cuvintele altora sunt o oglinda, care reflecta toate frustrarile si neajunsurile si isi proiecteaza aceste credinte asupra persoanei care le gadile. As putea da multe exemple in care neputinta altei persoane e proiectata asupra ta, dar sunt sigura ca le ai si tu pe ale tale.

Toti cautam acceptare, apreciere iar mediul social e unul care are o pondere mare asupra acestei viziuni.

Maturizarea aduce cu sine, desigur, o autocunoastere mult mai profunda a ceea ce suntem, ce vrem, pe cine vrem, ce acceptam si ce e important in viata aceasta, setul de reguli invizibile pe care fiecare fiinta le are intiparite undeva in nucleul personal.

Cred cu tarie in sustinerea reciproca a celor din jur. A visurilor, proiectelor, curajului persoanelor care reusesc, prin munca, sa stranga roadele acestora. In ciuda unei societati in care comparatia dintre persoane, invidia, rautatea si sentimentele negative triumfa, eu vreau sa fiu reversul, si sa sustin, mai ales femeile (caci aici sunt cele mai multe conflicte) care au un vis. Sa le admir, sa le incurajez, sa le raspandesc vocea si mesajul care poate aduce vindecare in vietile multora.

Cunoasterea de sine, incepe prin asumarea a tot ceea ce esti iar societatea aceasta are nevoie de mai multa energie pozitiva si sustinere reciproca.

Tu, te cunosti suficient?

Poti sa iti asumi ceea ce esti, fara a da vina pe altii pentru asta?

Cauta sa raspandesti emotii pozitive, lumea aceasta are nevoie de ele.

Pe curand…

Years…

Clipele trec pe nesimtite si anul 2020 se pregateste de final. Nu stiu ce an ai avut tu, dar pentru mine nu a fost cu schimbari majore. Nu am lasat pandemia sa ma afecteze prea mult. Pana la urma, stilul de viata nu mi s-a schimbat major. Petrec mult timp singura si mult timp in casa. In schimb, rareori s-a mai strecurat cate un gand pe care l-am anihilat inainte de a apuca sa ma bage in panica. A fost ceva mai dificil pentru ca nu mi-am vazut oamenii dragi, pentru ca nu am mai putut sa ii imbratisez si eu ma hranesc cu asta…am nevoie de emotia aceea frumoasa pe care o oferi si o primesti inevitabil. De conexiune.

Au fost momente cu situatii limita in acest an, ca in oricare alt an.

Gandurile despre felul in care percepem si traim viata sunt acolo mereu. Ma tot bantuie.

Incearca un exercitiu prin care sa te ancorezi intr-un prezent absolut in situatii: pierde-te in imbratisarea aceea, intr-un sarut, in zambetul sincer, in mangaierea calda a sufletului pur care te asteapta acasa fericit, zilnic. Iti doresc sa inveti sa apreciezi acum. Iti doresc sa nu consideri ca totul ti se cuvine si iti doresc sa apreciezi persoana care esti, prezentul, ceea ce e in tine.

Sper ca in zilele care vin sa inveti sa ai rabdare si sa fii bland cu tine insuti.

Sa te iubesti.

Sa nu te mai autosabotezi.

Sa crezi in visurile tale si puterea pe care o ai pentru a le creea.

Iti doresc sa te imbratisezi puternic si sa ai speranta pentru ziua de maine!

Iti doresc pana la urma tot ce visezi tu mai frumos pentru tine! 🙂

Pe curand!

Tricky memory

Part 1.

Te pierzi printre multime

Te zaresc;

Un strain stiut odata.

Timpul se opreste

Si eu tresar…

Totul e in slow motion

Si nu mai conteaza nimeni;

Te aproprii si eu paralizez…

Discutii de complezenta

Ca doar ce-am putea sa ne spunem?!

Am lasat totul in urma,

Si viata s-a derulat in felul ei.

Te prind cum ma privesti cand nu ma uit la tine…

As vrea sa pot sa-ti zic

Cat de dor mi-a fost de tine.

Dar, timpul a trecut si nu se cuvine.

Mai iti amintesti ce iti spuneam despre alegeri?

Ma-ntorc la haosul din mine..

Cel in care te-am lasat pe tine!

Iti doresc alegeri potrivite, cititorule!

Alege o viata profunda, traita, cu sens!

🙂

Part 2.

Ma pierd printre ganduri automate

Mereu aceleasi ganduri recurente.

Emotii vechi, inabusite

Intr-o gaura neagra

Din adancul meu.

M-ameninta la fiecare atingere…

Al unui posibil sentiment

Real, din mine.

Tu,

Mereu tu..

Ieri, azi, maine

Mereu la fel

Acolo, in mine.

Unele amintiri

Ne definesc viitorul

Si orice am face

Daca le atingem,

Desi trec ani,

Sunt reale si ne-apasa.

Tu,

Mereu acelasi tu;

Pierdut in gaura neagra

Din mine.

Criogenizat.

Tu,

Mereu acelasi tu.

Ieri, azi, maine!

Picturi

Incearca sa iti amintesti ultima oara cand lumea s-a incapatanat sa te doboare. Cand cei din jur au facut sau spus lucruri care nu sunt adevarate iar tu nu ai avut cum sa schimbi acest lucru. Ce ai simtit? Cum ai reactionat? Cu cine ai discutat? Cand ai lasat lucrurile sa se aseze? Cand ai inceput sa le ignori?

Oamenii sunt fiinte extraordinare. Au momente sau unii au chiar vieti, prinsi intr-un triunghi al dramei din care nu vor sa iasa sau nici macar nu il constientizeaza. Si in acel moment toti cei din jur sunt vinovati pentru lucruri cu care defapt nu au nici o legatura. Sau uneori au, una foarte mica. Si de acolo se fabuleaza si se tes intregi povesti; asa cum isi tese paianjenul panza sa isi pregateasca capcana, iar cine pica in ea..ei, vai si amar de ei ca ajung sa fie mancati.

Cam asa se intampla si in anumite situatii. Si tot ce poti sa faci este sa te adaptezi. Sa te adaptezi si sa ignori. Stii de ce? Pentru ca oamenii isi traiesc propriile realitati. Da, doare. Doare foarte tare cand ajung sa le manifeste celor din jur o imagine denaturata a ta. Dar nu are rost sa te explici. Tot ce poti sa faci este sa incerci ca apasarea care o ai sa nu se reverse asupra altora. Sa incerci sa o lasi. Sa incerci sa intelegi cum functioneaza fiecare in parte si cum niciodata, indiferent de situatii, nu ai cum sa castigi intr-o lupta in care esti pictat si expus in galerie, lasat acolo ca toti sa vada pictura autorului si sa isi dea cu parerea.

Ceea ce vreau sa spun este ca viata e in multe feluri, iar oamenii la fel. Tot ce poti sa faci este sa incerci tu sa ti-o pictezi in culori vii, calde; iar cand cineva vine cu alte culori, sa le ignori. Sa pui tu mai multa culoare pe pictura ta.

O viata inteleasa, cu sens si oameni buni iti doresc, cititorule!

Seven years

Cuplul perfect. Cel pe care il vezi pe toate retelele de socializare. Fericiti, indragostiti, zambareti. Ia zi, tu traiesti asta?! Daca raspunsul tau e da, bravo tie..keep doing that. Dar tind sa cred ca majoritatea ar raspunde nu. De ce? Pentru ca perfectiunea cuplului perpetuata de filmele de la Hollywood nu poate sa fie nici pe departe adevarata. Ideea e ca am crescut si am fost formati cu imaginea acelui cuplu romantic, dramatic, perfect…unde iubirea e puternica si invinge tot. Unde el apare dupa ani de asteptari (ha, ha, iti zic eu din experienta ca nu), unde lucrurile se aseaza si they live happily ever after. Nu iti arata nimeni ce se intampla dupa ani de zile, dupa nunta aceea perfecta (daca e). Acolo filmul de taie si te lasa cu un final deschis, de visare. Reverie. Frumos, nu-i asa?!

Eu sunt o romantica incurabila. Bine, putin mai sceptica recent, poate ar fi bine zis ca am fost o romantica. La trecut. Starea de visare si de utopie e prezenta zilnic in mintea mea. Imi place. Dar problema e ca nu ajunge nimeni la asteptarile respective pentru ca pana la urma doar asta e…o visare.  Un vis cu ochii deschisi.

Imaginatia si amintirile sunt periculoase. E frumos sa visezi la un trecut pe care nu l-ai trait cu adevarat. Poti sa ii dai orice forma vrei tu. Poti sa il transformi in ceva perfect. Chiar daca el e departe de asta. Dar nu e asa ca e minunat sa visezi? Uneori da, alteori nu. Stii de ce? Pentru ca iti poate afecta prezentul.

Relatiile incep frumos si continua, ei…cum pot. Sau cum suntem noi, fiecare-n parte. In functie de cati demoni avem si cat de bine e antrenat celalalt pentru a-i imblanzi. Relatiile necesita rabdare. Rabdare cu nebuniile celuilalt. Compromis- in situatii. Comunicare- daca nu o ai, fa ceva…ca o sa fie urat in timp. Maturitate- da, iubirea matura e diferita de cea pe care ai simtit-o la 19 ani…poate de asta mai visezi la ea uneori, la free falling-ul acela, lipsa de griji si perspectiva. Responsabilitate- pentru ceea ce promiti si faci cu timpul altuia. Timpul- care e ireversibil si chiar nu se mai intoarce. Sensul- de preferabil comun. Increderea si respectul- necesare ca baza pentru a putea consolida ceva ce sa reziste incercarilor timpului. Crestere- pentru ca acesta e sensul natural al lucrurilor; daca nu cresti, dispari.

Ideea de la care am pornit acest text este faptul ca anul acesta fac si eu sapte ani de relatie si de la imaginea aceea perfecta care se perpetueaza si incepe sa ma enerveze tot mai tare. Pentru ca daca nu esti suficient de bine ancorat in realitate, tinzi sa crezi ca asa e normal..si cum la tine nu e, ceva sigur nu e in regula. Ideea e simpla: relatiile sunt diferite, dar social media ne afecteaza grav imaginea. Asadar, lucreaza cu ce ai. La tine. Cu tine. Cu partenerul tau. Si el la randul lui cu el de preferabil.

“Am sa te iubesc mereu”- sa fie- azi simt asta si daca avem grija si acordam timpul necesar poate, pe viitor o sa fim tot impreuna. Poate.

Emotii si relatii cat mai sanatoase sa aveti!

To Fall in Love With Anyone, Do This - The New York Times

You only live once

You only live once- sau Yolo este o expresie  pe care o auzim des de-a lungul vietii. Dar ce inseamna cu adevarat?

Inseamna ca timpul este ireversibil. Evenimentele pe care le traiesti acum, aici- nu se mai intorc. Defapt se intorc doar cand te gandesti la ele..in amintirile pe care le ai. Si atunci, te intreb: Tu cum alegi sa traiesti? Ce conteaza pentru tine? Ce simti si vrei cu adevarat?

Traim de multe ori zile repetitive. Ne lasam dusi de val sau de comoditate si timpul se scurge prin noi. Pierdem momente in automatismul acesta robotizat in care ne aflam. Nu ne mai intrebam ce vrem. Mergem inainte ca doar inapoi nu se mai poate. Si suntem comozi. Ne e frica de schimbari. Ne e frica sa spunem cu voce tare ce vrem ca doar…atunci chiar s-ar putea sa se intample si sa ne trezim din robotizarea aceasta in care am ramas captivi de prea mult timp.

Sunt vieti care se deruleaza intr-un peisaj atat de dezolant incat iti vine sa plangi. Iti vine sa te intrebi ce rost are. Unde a gresit omul acela.

Iti spun eu unde..in hotarare. In decizii sau mai bine spus, lipsa actiunii care te-ar fi scos din zona de confort in care te gasesti dintotdeauna. Asa e cand fac altii totul in locul tau. Ramai nemiscat. Paralizat. Lasi altii sa ia decizii pentru tine si apoi te intrebi de ce nu poti sa le iei tu. Sau de ce nu e viata asa cum ti-o doresti tu. Pentru ca ai stat paralizat de frica deciziilor. Iti suna cunoscut? Daca da, e bine. Inseamna ca incet incepi sa te dezamortesti. Poate incepi incet si sa te ridici de pe canapeaua confortabila pe care ai stat atata timp. Bravo. Fa niste pasi. Ia aminte: viata asta o parcurgi o singura data. Momentul in care citesti randul acesta deja a disparut. E o amintire.

Si, atunci? Ce faci? Incepi sa iei decizii sau te asezi din nou pe canapea?!

„You only live once, but if you do it right…once is enough”!

O zi traita, iti doresc, cititorule!