Tu, (Pentru Cine) Traiesti?

De cand ma stiu am fost o persoana cu o lume interioara bogata, introspectiva. Mereu am cautat radacini ale lucrurilor, actiunilor, oamenilor. Un fel de aventurier chiar daca nu am indraznit sa ma aventuriez prea departe in realitate, nu pentru ca nu mi-am dorit, deoarece am visat si visez mereu la asta, ci pentru ca radacinile imi sunt adanc infipte si se misca greu, mereu cautand scuze.

Iesirea din zona de confort este grea si frica de necunoscut sau de a pierde ce avem, ne face sa ramanem paralizati: in relatii, in joburi, in situatii; uneori consideram ca nu meritam mai mult, alteori uitam de cine suntem si ce ne mai dorim zilele astea.

Peste tot unde imi intorc capul, gasesc o societate ale carei valori s-au modificat, ale carei idealuri sunt diferite fata de generatia parintilor. Accentul pe cuvantul “fericire”, orice ar insemna asta pentru fiecare, este infricosator de apasator.

Ceea ce pentru mine e fericire, pentru tine poate nu e si invers.

Se pulseaza acest subiect si in tot avantul acesta de presupusa fericire, descoperim oameni cu tulburari depresive tot mai mult, oameni care nu mai stiu cine sunt si pentru cine, sau daca, traiesc.

Tu, ai stat sa te gandesti pentru cine traiesti?!

Te intreb eu: Pentru cine traiesti?!

Traiesti pentru copiii tai?! Pentru sotul tau?! Pentru colegii/sefii tai?! Pentru aprobarile constante ale celorlalti?! Pentru ei sau…..?!

Te gandesti vreodata sa raspunzi : pentru mine?! Traiesc pentru mine!?

A fost o intrebare care m-a macinat zilele acestea, nu pentru ca nu ma mai gandisem la ea…ci pentru ca, desi suntem constienti..uitam pentru cine traim si pentru ce de cele mai multe ori.

Zile senine, cu sens si trairi frumoase, traind in primul rand pentru tine, iti doresc, cititorule!

 

Reclame

Happy love day every day!

Inchid ochii. Te vad! E ciudat, stii? N-ar trebui sa fie invers? Ii deschid; Dispari.

Ii inchid mereu cand imi doresc sa te vad. Descopar o piesa noua, urmeaza una veche; se deruleaza incet..fiecare sunet are atasata emotia ta. Imi aduc aminte si le simt la fiecare acord. Intensitatea creste. Simt o caldura incolacita cu o apasare. Dulce-amar.

Piesa se termina. Ochii ii deschid.

Ai disparut, desi.. n-ai facut-o!

E ciudat, nu-i asa? 🙂

Aniverseaza iubirea in fiecare zi, nu doar astazi!

Happy love day every day!

 

„Obiect de atașament”

Te-am  purtat mereu…

Te-am purtat ca un copil,

Ca un copil care nu vrea vreodată să renunțe la jucăria lui preferată:

“Obiectul de atașament”.

Am crezut că ai disparut

Că nu mai contează

Că nu mai exiști.

Cum poate cineva oare

Vreodată în viața asta

Să scoată ceva ce o data i-a invadat fiecare celulă

Până la stadiul în care…probabil, bănuiesc..

A produs” modificări genetice” iremediabile..

Căci altfel nu-mi explic..

Nu pot să-mi imaginez cum..

Poți să fii bolnav din lipsa cuiva atâta timp….

 

…E rece și cald..și rece din nou…

 

De la naftalină…

Era o noapte friguroasă de iarnă. Fulgii cădeau lin în timp ce ea îi privea.

Era singură pe prispa casei, gândindu-se. Avea nevoie de o gură de aer.

El venise după ea.

„Ce cauți aici?” – o întrebă.

Ea se uită la el cu ochii înlăcrimați și-i zâmbi. Îi spuse: „- Știi, mi-am imaginat momentul acesta de nenumărate ori..oare ce ți-aș mai putea spune, oare cum mă vei mai privi?! Știu că nu mă vrei aici, dar nu m-am putut abține să nu vin să te văd chiar dacă e pentru ultima dată. Știi ce mi-aș dori?! Mi-aș dori să știu că ești bine, mi-aș dori uneori să pot să te sun să te-ntreb cum îți merge ziua, să știu că ești iubit; să pot să îți cunosc copiii și tu pe ai mei, să pot să te sun de ziua ta și să te îmbrățișez; să știi cât de mult ai însemnat pentru mine și asta să fie de ajuns”.

El amuți.

Ea continuă: „știu că habar nu ai, dar eu m-am rugat pentru tine, mi-am dorit ca tu să fii fericit orice ar însemna asta. Nu vreau să fiu dramatică, dar trebuia să scot toate acestea din mine. Mâine am să plec, dar voi pleca mai liniștită știind că te-am revăzut și am reușit să îți spun toate astea. Vino înapoi lângă ceilalți.”

Ea se ridică în timp ce el stătea amuțit și se uita în gol. Vorbele ei îi răsunau în urechi.

Dimineața apăruse iar ea dispăruse…

Viața își continuă traseul.

To be continued…

 

Nonculori…

Am purtat discutii multe!

Ne-am spus adevaruri si minciuni!

Toti facem asta!

Exista o schema in viata asta care nu imi iasa. Ea e simpla dar nu reusesc sa o deslusesc.

Sunt inerta. Nu ma pot misca. Am o paralizie fictiva.

Fiecare an e la fel. Nu se intampla nimic. Sunt asa satula sa tot astept nimic.

Nu stiu de ce au oamenii in ei frica asta de irosire a vietii..a timpului.

De ce ne e frica? Ce D-zeu de emotie distructiva mai e si asta?!

Am participat la atatea sfarsituri in ultimii ani incat viata mi se pare deja o comedie, una macabra la care nimeni nu mai rade.

Nu ai garantii! Omule! Nu ai garantii! Ia-ti gandul! Nu exista!

Simt ca lumea traieste pe langa mine si eu raman tot in acelasi punct.

De ce vrem sa crestem? De ce vrem schimbare?

De ce trebuie sa te chinui o viata pentru o cutie de carton? De ce nu se poate altfel?

De ce unii pot si altfel?

De ce ai oamenii dragi la distanta din cauza asta?

Si de ce te macina gandul si pe tine din cand in cand ca e asta cea mai buna solutie?

Romanie, unde-mi esti? Te-ai imprastiat pe tot mapamondul si tare greu vad ca te mai aduni!

Cu cat stau sa ma gandesc mai profund la ce inseamna zilele astea cu atat vad ca totul e doar o iluzie!

Suntem marionete care ne ridicam si taram ambalajul de jur imprejur..pana acesta se erodeaza si dispare in neant.

Ma-ntorc la gandurile mele ca doar eu mi le-nteleg.

Noapte buna!