Cine esti, cine sunt?!

Ma trezesc in fiecare dimineata. E un proces natural. Lumina se intrevede printre draperii..
Vreau sa mai motaiesc dar cum ceasul imi arata ora tarzie sunt nevoita sa imi indeplinesc sarcinile.
Mananc. De cele mai multe ori un fruct..iaurt sau ou fiert. Imi beau ceaiul. O sarut pe mama. Fug sa ajung la timp la munca.
Acolo..ehei..fiecare zi e plina de surprize. Unele-s bune, altele rele.
Uneori in timpul saptamanii ma intalnesc cu el.
Pare de obicei bine dispus.
Avem activitati diverse care desi se repeta, nu-mi pasa. Simt nevoia sa ma bucur de prezenta lui si atat.
Cateodata stau sa-l privesc.. desi pe el il deranjeaza ..si ma gandesc oare ce gandeste si simte. Cu adevarat..
Oare cine e el?!
Uneori as vrea sa nu fiu nimeni. Sa ma pierd ca intr-un festival..in care toti danseaza in toate partile si se dezlantuie de orice rol si moralitate care ii tine in frau zi de zi.
Zilele se scurg. Le auzi?!
Cine esti?
Ce-ti doresti?
Oricine ai fi…arata-te. Fii sincer cu oamenii din jur.
Nu le pierde timpul.
Viata trece fara sa se-ntoarca.
E greu sa iesi in fata..sa dai cu mana in masa si sa exclami..asta sunt.
….



Eu ma pierd la ‘festival’.
Lasa muzica sa cante…

Tu unde te pierzi?!

Al cui timp il irosesti?!

Cine mai esti?!

 



Începuturi…

Îmi aduc aminte prima oară când te-am văzut. Eram mai tineri. Erai într-o poză, zâmbind, specific ție. Habar nu aveam că știai de existența mea și mă admirai în secret.

Ți-ai făcut curaj după ani lumină și ai pătruns într-un univers complex.

Era o căldură, lumină, pluteam.

Ne-am plimbat într-o zi însorită iar la sfârșit nesigur puțin,  ți-ai făcut curaj și m-ai sărutat. Era prima întâlnire. Așteptaserăm suficienți ani.

Ai pus la loc cioburi căzute care încă mă zgâriau. M-ai bandajat cu grijă. Ai avut răbdare.

Mă plimbam zâmbind. A fost un dans sincer și lin..un an.

Mi-ai spus că în sfârșit ai găsit ce îți trebuia, că așa ar fi normal să simți cum simți cu mine. Am râs. M-ai sărutat.

Ți-am trasat harta feței și am pătruns în privirea ta nenumărate nopți.

Calmul s-a balansat și drumul s-a zguduit de multe ori de atunci..am crescut, ne-am format, am greșit, am învățat..iar când mă uit în jos și văd mâna ta jucându-se cu degetele mele, mă liniștesc.

E un răsărit..ca acela din locul magic unde am văzut delfinii. Fericire. Calm. Magie. Iubire.
Fiecare zi e un dar pe care merita să-l împărțim cu cei dragi.
Fiecare amintire creează o stare.
Fiecare gând o realitate.
Rămâi cu mine la răsărit să continuam începutul. Să fim tot acolo.

Vino.

rasarit_vama_veche_by_codrutneagu.png

Nu sunt fan, dar mi-a dat starea pentru a scrie…

Unknown…

Sunt atâtea lucruri care s-au schimbat de atunci..

Timpul nu se mai oprește. Își desfășoară activitatea regulat și în grabă.

Mă pierd.

Sunt pe pilot automat.

Întind mâini să susțină ce e de susținut.

Pe mine cine mă susține?!

Cine se-ntreabă ce ești?! Ce simți?! Cum mai simți și ce visuri mai ai?!

Vreau să strig să mă auzi.

Nu sunt încă albă, nu sunt pură!

Duc cu mine lucruri grele, murdare.

Vreau să evadez, da, să fug în lume, într-un colț mic în care să mă bucur de senzații și timpul să-nceapă din nou să stea.

Am nevoie de cineva. Am nevoie de tine.

Mi se-nmoaie sufletul și recunosc că îmi e dor; că am nevoie de ceva, că te vreau lângă mine, suflet curat.

Om cu profunzime. Cu emoții. Cu nevoi. Cu optimism. Cu loialitate. Cu iubire.

Cântă-mi un vers și aruncă-l în vânt să ajungă diseară la mine.

Atunci voi sta să te ascult.

Suflete, ești mut, ești surd?!

 

 

 

11391217_929318407110397_1648729792125709778_n.jpg

Smile that pretty smile for me..

Mișcări line le simt trasate de jur împrejur.

M-ating…

Le simt.

Voci vechi îmi strigă în urechi..

N-am uitat..

Nu-ți fă griji..

N-am uitat.

Buze calde..

Ochi adânci..

Mâini dornice..

Cuvinte șoptite..

Eu, tu și bezna.

Doar luna care-ți atingea chipul..

Imaginea înrămată..

Mereu..

Cu mine.

Deschide ochii.

Sunt aici.

 

12801284_961366757304095_7883336046901306698_n

 

Astă seară…

Aș vrea să strig. Știi de ce?!

De nedreptate.

De neputință..

Știi la cine?!

La viață!

La societate.

La oameni..

De ce?!

Pentru toate porcăriile care le ingerăm

Pentru că suntem bombardati cu pesticide

Ne otrăviți!

Ne otrăvim!

Și trăim haotic..

Și-n stres.

Și ce rezultă?!

Suflete multe nevinovate.. prinse într-o carapace aparent imperfectă.

Dizabilitate?!

La dracu..ce cuvânt.

Nu poți să-nțelegi ce-nseamnă dacă nu ai contact direct.

Nu poți să vezi disperarea oamenilor care au asemenea copii.

Nu poți să îți imaginezi cum e să le spui că atât e și atât se poate.

Că asta e.

D-zeu a pus probabil ceva în plus acolo.

Suflete calde într-o lume a lor..fericiți acolo.

Unii pătrund în lumea noastră..

Alții rămân ancorați în propria realitate..

Ochii lor..

Zâmbetul lor..

Neputința noastră.

…..

Într-o lume doar a lor,

A micuților,

Cu suflete curate,

Și comportamente dezordonate,

Se-aduna oameni să-nteleagă…

 

Primesc comenzi neîncetat,

Dă jos,

Închide,

Bea,

Mănâncă,

Potrivește..

Ești atent,

Poți mai mult,

Zâmbește…

În speranță că.. poate piesa lipsă o vom găsi

Și lumile s-or contopi..