Povestioară …

Îţi mai aduci aminte dragul meu,

Îţi mai aduci aminte cum să speri,

Să crezi, să visezi, să zbori ?!

Nu-i aşa că te-ai pierdut

Pe-acest pământ de lut

Cu fiinţe ce credeai că sunt

Mai mult decât un suflet pierdut.

Nu ştiu de ce totul e aşa …

Cum poţi să mai visezi

În cine să mai crezi,

Când în jur sunt doar minciuni…

Suflete ..vise pierdute;

Cât aş mai vrea să ştiu cum e,

Cum e să simţi cu adevărat

Fericire, prietenie şi iubire.

Totu-i superficial.

Dar cine trebuie întrebat?!

Cine e vinovat?!

Nu suntem noi oare de condamnat?!

Că am creat, că am luat,

Că am minţit şi am furat

În loc să dăm, să visăm, să sperăm.

Nu mai avem nimic de făcut

Doar să visăm mai mult.

Să luptăm, să ne ridicăm

Să dăruim şi să ne bucurăm

Pentru fiecare lucru mic

Căci nu e lucru de nimic.

Nu uita să speri dragul meu,

Şi poate nu-ţi va mai fi aşa de greu!

 

Anunțuri

Autor: zPaula

Love is my religion

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s