Vreau

Vreau să ies din mine,

Să mă plimb pe fiecare părticică de pământ de sub picioare-mi.

Vreau să mă desprind,

De fiecare credință limitativă însușită vreodată.

Vreau să pornesc,

Pe drumurile neumblate

În aventura vieții mele,

Acolo unde simțurile să ia locul rațiunii

Și sentimentul aventurii și trăirii să fie mereu prezent.

Vreau să mă dezbrac

De orice judecată adusă.

Vreau să uit,

De piedicile proprii si ale altora.

Vreau să-mi oglindesc,

O imagine reală a ceea ce sunt,

Nu una distorsionată

A etichetărilor impuse.

Vreau să mă-nalț

Pe fiecare culme la care n-am îndrăznit până acum.

Vreau să simt

Pace,

Autenticitate,

Trăire,

Prezent,

Din nou, eu cu mine.

The voice inside of you

Do you remember your voice?

The one that whispers all of your dreams?

Do you remember the purest form of yourself?

Before you gave that to every stranger that you’ve met.

Do you remember your path?

 

It’s been a while since I’ve started to take a real look inside. Sometimes, what is there, wanted to surface and it spoke to me but I’ve pushed it back, because I wasn’t ready to listen again to it.

When I was a little girl I’ve felt a lot of pain. And that pain grew and I’ve tried to make it go away. I remember wanting to be happy when I grow up. That was my dream. That was all I wanted. Peace, harmony, love and to built a family that would be and offer a safe, emotional place. I’ve developed a way of being that you would recognize as „a people pleaser” , and I have felt these need to save every soul that would ask me for my help. That made me focus on someone’s else’s problems and got away from mine. I pushed them away.

Pain means growth and we shouldn’t run from it. Embrace it. Go deep within it. Listen to it and let it teach you. You’ll come back more compassionate and wise.

I’ve always been a paradox. A resilient, to her place type of girl but at the same time, an earthquake of passion and rebellion. I have dreamed for years on taking an unconventional way of life, of seeing the world and in my dreams.. I’ve been everywhere. But the thing is that dreams are not reality; and there is an instinct in me for so long on pursuing that…but the responsibilities that I have are contradictory. The ideal thing is to fall in love with someone that has the same vision and passion for life as you do. But that doesn’t always happen.

I’ve made other people my priority and forgot about myself; I’ve got lost in every soul that I’ve loved and carried them with me along the way. And when you do that for long, it is hard to listen to your voice and find yourself again; and it isn’t really fair to put all that pressure on someone else. So, what do you do?

I dare you to listen to yourself!

I dare you to find yourself again!

I dare you to live the vision of your life!

Nobody is going to do that for you. Love yourself enough to be selfish with your life.

I wish you all, wild adventures and lots of moments of feeling alive.

Have the best of days!

 

Change

In luna iubirii, haideti sa discutam despre ce e important.

Tu, cel care ii pune pe toti pe primul loc…

Tu, cel care asteapta (poate cumva si inconstient) la nesfarsit dupa ceva sau cineva…

Tu, cel care viseaza mereu cu ochii deschisi la o viata plina de aventura, dar lasa totul la stadiul de vis…

Tu, cel care nu indraznesti…

Tu, cel care esti pe pilot automat…

Wake up! Trezirea!

Avem de multe ori tendinta sa ne atribuim si insusim valoarea personala in functie de cei din jur: partener, parinti, prieteni..

Vrem sa fim iubiti si in acest traseu, fara sa ne dam seama, renuntam la cine suntem; renuntam la visurile noastre si poate nici nu ne dam seama (doar el/ea este prioritatea noastra si altceva nu ne mai intereseaza; Sa ne accepte ei si atunci avem valoare, nu?!).

Iti suna cunoscut? Opreste-te!

Singura persoana a carei acceptate ar trebui sa o tanjesti, este doar a ta. Sa te iubesti tu pe tine! Sa ai grija tu de tine! De sufletul tau, de cine esti si ce iti doresti cu adevarat!

Iubirea cea mai pura incepe si continua doar atunci cand inveti sa pui pe primul loc iubirea de sine!

Daca nu intelegi acum ce spun, in timp probabil ai sa o faci.

Iti doresc iubiri sanatoase si vieti traite!

La finalul drumului tau, cand viata ti se va derula prin fata ochilor, sper sa ai o imagine complexa de trairi, nu doar de ceea ce ai vrut sa traiesti!

Invata sa te iubesti si sa ajungi pentru tine cea mai importanta persoana din viata ta si ai sa vezi cum lucrurile se vor misca si lumea ta se va schimba!

Good vibes only

Hey there!

Cum esti? Ce simti? Ce iti face sufletul?

Te-ai intrebat asta in ultima perioada?

Personalitatea, imaginea de sine se formaza de cand suntem mici copii. Daca crestem intr-un ambient sanatos, cald, armonios, vom tinde sa ne dezvoltam ceva mai diferit si sa ne insusim un atasament normal, spre deosebire de situatia in care inceputurile sunt disfunctionale iar atasamentul dezvoltat poate fi anxios, evitant etc.

De-a lungul anilor iti formezi o stima de sine iar aceasta stima de sine se vede clar din gesturile care le faci, din felul in care crezi ca altii te vad, felul in care mergi, vorbesti etc.

Eu m-am considerat „ratusca cea urata” in copilarie iar cum anii au trecut, am invatat sa ma accept si sa ma iubesc asa cum sunt; cu toate micile imperfectiuni. Mi s-a spus des ca sunt diferita. Am luat-o ca pe un compliment. Dar ideea e ca cuvintele aceastea au o putere foarte mare. Ceea ce auzim despre noi, ne formeaza viziunea pe care ne-o insusim la un moment dat. Iar asta in timp ne dicteaza aspiratiile, credintele despre noi, despre ce suntem sau nu capabili sa facem. Tin minte un episod in care mi s-a spus ca nu pot sa fac un anumit lucru sau ca nu sunt buna de nimic si un vulcan de emotii de contra atac in care m-am tinut frumos pe picioare si strigam din suflet ca pot orice indiferent de parerile altora. Acum, stiu ca cuvintele altora sunt o oglinda, care reflecta toate frustrarile si neajunsurile si isi proiecteaza aceste credinte asupra persoanei care le gadile. As putea da multe exemple in care neputinta altei persoane e proiectata asupra ta, dar sunt sigura ca le ai si tu pe ale tale.

Toti cautam acceptare, apreciere iar mediul social e unul care are o pondere mare asupra acestei viziuni.

Maturizarea aduce cu sine, desigur, o autocunoastere mult mai profunda a ceea ce suntem, ce vrem, pe cine vrem, ce acceptam si ce e important in viata aceasta, setul de reguli invizibile pe care fiecare fiinta le are intiparite undeva in nucleul personal.

Cred cu tarie in sustinerea reciproca a celor din jur. A visurilor, proiectelor, curajului persoanelor care reusesc, prin munca, sa stranga roadele acestora. In ciuda unei societati in care comparatia dintre persoane, invidia, rautatea si sentimentele negative triumfa, eu vreau sa fiu reversul, si sa sustin, mai ales femeile (caci aici sunt cele mai multe conflicte) care au un vis. Sa le admir, sa le incurajez, sa le raspandesc vocea si mesajul care poate aduce vindecare in vietile multora.

Cunoasterea de sine, incepe prin asumarea a tot ceea ce esti iar societatea aceasta are nevoie de mai multa energie pozitiva si sustinere reciproca.

Tu, te cunosti suficient?

Poti sa iti asumi ceea ce esti, fara a da vina pe altii pentru asta?

Cauta sa raspandesti emotii pozitive, lumea aceasta are nevoie de ele.

Pe curand…

Picturi

Incearca sa iti amintesti ultima oara cand lumea s-a incapatanat sa te doboare. Cand cei din jur au facut sau spus lucruri care nu sunt adevarate iar tu nu ai avut cum sa schimbi acest lucru. Ce ai simtit? Cum ai reactionat? Cu cine ai discutat? Cand ai lasat lucrurile sa se aseze? Cand ai inceput sa le ignori?

Oamenii sunt fiinte extraordinare. Au momente sau unii au chiar vieti, prinsi intr-un triunghi al dramei din care nu vor sa iasa sau nici macar nu il constientizeaza. Si in acel moment toti cei din jur sunt vinovati pentru lucruri cu care defapt nu au nici o legatura. Sau uneori au, una foarte mica. Si de acolo se fabuleaza si se tes intregi povesti; asa cum isi tese paianjenul panza sa isi pregateasca capcana, iar cine pica in ea..ei, vai si amar de ei ca ajung sa fie mancati.

Cam asa se intampla si in anumite situatii. Si tot ce poti sa faci este sa te adaptezi. Sa te adaptezi si sa ignori. Stii de ce? Pentru ca oamenii isi traiesc propriile realitati. Da, doare. Doare foarte tare cand ajung sa le manifeste celor din jur o imagine denaturata a ta. Dar nu are rost sa te explici. Tot ce poti sa faci este sa incerci ca apasarea care o ai sa nu se reverse asupra altora. Sa incerci sa o lasi. Sa incerci sa intelegi cum functioneaza fiecare in parte si cum niciodata, indiferent de situatii, nu ai cum sa castigi intr-o lupta in care esti pictat si expus in galerie, lasat acolo ca toti sa vada pictura autorului si sa isi dea cu parerea.

Ceea ce vreau sa spun este ca viata e in multe feluri, iar oamenii la fel. Tot ce poti sa faci este sa incerci tu sa ti-o pictezi in culori vii, calde; iar cand cineva vine cu alte culori, sa le ignori. Sa pui tu mai multa culoare pe pictura ta.

O viata inteleasa, cu sens si oameni buni iti doresc, cititorule!

You only live once

You only live once- sau Yolo este o expresie  pe care o auzim des de-a lungul vietii. Dar ce inseamna cu adevarat?

Inseamna ca timpul este ireversibil. Evenimentele pe care le traiesti acum, aici- nu se mai intorc. Defapt se intorc doar cand te gandesti la ele..in amintirile pe care le ai. Si atunci, te intreb: Tu cum alegi sa traiesti? Ce conteaza pentru tine? Ce simti si vrei cu adevarat?

Traim de multe ori zile repetitive. Ne lasam dusi de val sau de comoditate si timpul se scurge prin noi. Pierdem momente in automatismul acesta robotizat in care ne aflam. Nu ne mai intrebam ce vrem. Mergem inainte ca doar inapoi nu se mai poate. Si suntem comozi. Ne e frica de schimbari. Ne e frica sa spunem cu voce tare ce vrem ca doar…atunci chiar s-ar putea sa se intample si sa ne trezim din robotizarea aceasta in care am ramas captivi de prea mult timp.

Sunt vieti care se deruleaza intr-un peisaj atat de dezolant incat iti vine sa plangi. Iti vine sa te intrebi ce rost are. Unde a gresit omul acela.

Iti spun eu unde..in hotarare. In decizii sau mai bine spus, lipsa actiunii care te-ar fi scos din zona de confort in care te gasesti dintotdeauna. Asa e cand fac altii totul in locul tau. Ramai nemiscat. Paralizat. Lasi altii sa ia decizii pentru tine si apoi te intrebi de ce nu poti sa le iei tu. Sau de ce nu e viata asa cum ti-o doresti tu. Pentru ca ai stat paralizat de frica deciziilor. Iti suna cunoscut? Daca da, e bine. Inseamna ca incet incepi sa te dezamortesti. Poate incepi incet si sa te ridici de pe canapeaua confortabila pe care ai stat atata timp. Bravo. Fa niste pasi. Ia aminte: viata asta o parcurgi o singura data. Momentul in care citesti randul acesta deja a disparut. E o amintire.

Si, atunci? Ce faci? Incepi sa iei decizii sau te asezi din nou pe canapea?!

„You only live once, but if you do it right…once is enough”!

O zi traita, iti doresc, cititorule!

Ceea ce crezi…

Oamenii se nasc cu daruri. Cel putin asta o auzeam constant cand eram mica. Intrebarea care se punea mereu era una simpla, bineinteles: ce faci cu ele? Ti le cunosti? Le dezvolti? Ai incredere in tine?

Ceea ce consideram ca suntem si meritam se reflecta in viata noastra, ne iasa in cale, se asterne exact asa cum le proiectam. Universul nu doarme. Iti da ce vrei de obicei.

Cand te uiti in jur, traiesti viata care ai visat-o mereu? Ti-ai atins potentialul?

Poate ai ezitat; Poate ai dat vina pe altii;

Realitatea devine infloritoare daca asa credem ca este. Gasesti oameni cu care sa vibrezi asemanator, situatii care te ajuta sa cresti; le creezi tu insuti. Solutia e simpla: Ai grija ce gandesti.

Ai incredere in tine sau frica te opreste de ani de zile sa te dezvolti asa cum ai vrea? Iti amani proiectele, ii lasi pe altii sa iti zica cine esti sau spui, stop: Stiu eu cine sunt!

Anxietatea este vicleana. Te tina intr-o stare de paralizie. Iti e greu sa actionezi; uneori crezi ca nu poti, ca nu meriti, nu reusesti sa te aperi in fata altora care isi varsa frustrarile pe tine; ii lasi sa creada ce vor.

Ce iti spun vocile din cap de obicei? Asculta! Analizeaza! Daca ea iti spune,” nu poti “: Tu spune-i: Ba pot!

Daca iti spune “nu meriti”- spune-i: Merit! Controlul gandurilor este esential. Ia-o cu pasi marunti. Ai sa reusesti. Exerseaza zilnic.

Anii trec si cum spunea un autor care imi placea mie mult “Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata!”. Eu sper sa nu fie cazul in viata ta!

Curaj, cititorule.

Descopera-ti darurile. Lucreaza la ele.

Sa iti proiectezi viata asemenea unui architect maret. Sa fie plina de ceea ce iti doresti. Sa ai parte emotional doar de oameni de care ai nevoie.

Pe curand! 😊

 

Gifts from the Universe

Tu, (Pentru Cine) Traiesti?

De cand ma stiu am fost o persoana cu o lume interioara bogata, introspectiva. Mereu am cautat radacini ale lucrurilor, actiunilor, oamenilor. Un fel de aventurier chiar daca nu am indraznit sa ma aventuriez prea departe in realitate, nu pentru ca nu mi-am dorit, deoarece am visat si visez mereu la asta, ci pentru ca radacinile imi sunt adanc infipte si se misca greu, mereu cautand scuze.

Iesirea din zona de confort este grea si frica de necunoscut sau de a pierde ce avem, ne face sa ramanem paralizati: in relatii, in joburi, in situatii; uneori consideram ca nu meritam mai mult, alteori uitam de cine suntem si ce ne mai dorim zilele astea.

Peste tot unde imi intorc capul, gasesc o societate ale carei valori s-au modificat, ale carei idealuri sunt diferite fata de generatia parintilor. Accentul pe cuvantul “fericire”, orice ar insemna asta pentru fiecare, este infricosator de apasator.

Ceea ce pentru mine e fericire, pentru tine poate nu e si invers.

Se pulseaza acest subiect si in tot avantul acesta de presupusa fericire, descoperim oameni cu tulburari depresive tot mai mult, oameni care nu mai stiu cine sunt si pentru cine, sau daca, traiesc.

Tu, ai stat sa te gandesti pentru cine traiesti?!

Te intreb eu: Pentru cine traiesti?!

Traiesti pentru copiii tai?! Pentru sotul tau?! Pentru colegii/sefii tai?! Pentru aprobarile constante ale celorlalti?! Pentru ei sau…..?!

Te gandesti vreodata sa raspunzi : pentru mine?! Traiesc pentru mine!?

A fost o intrebare care m-a macinat zilele acestea, nu pentru ca nu ma mai gandisem la ea…ci pentru ca, desi suntem constienti..uitam pentru cine traim si pentru ce de cele mai multe ori.

Zile senine, cu sens si trairi frumoase, traind in primul rand pentru tine, iti doresc, cititorule!

 

„Obiect de atașament”

Te-am  purtat mereu…

Te-am purtat ca un copil,

Ca un copil care nu vrea vreodată să renunțe la jucăria lui preferată:

“Obiectul de atașament”.

Am crezut că ai disparut

Că nu mai contează

Că nu mai exiști.

Cum poate cineva oare

Vreodată în viața asta

Să scoată ceva ce o data i-a invadat fiecare celulă

Până la stadiul în care…probabil, bănuiesc..

A produs” modificări genetice” iremediabile..

Căci altfel nu-mi explic..

Nu pot să-mi imaginez cum..

Poți să fii bolnav din lipsa cuiva atâta timp….

 

…E rece și cald..și rece din nou…

 

Nonculori…

Am purtat discutii multe!

Ne-am spus adevaruri si minciuni!

Toti facem asta!

Exista o schema in viata asta care nu imi iasa. Ea e simpla dar nu reusesc sa o deslusesc.

Sunt inerta. Nu ma pot misca. Am o paralizie fictiva.

Fiecare an e la fel. Nu se intampla nimic. Sunt asa satula sa tot astept nimic.

Nu stiu de ce au oamenii in ei frica asta de irosire a vietii..a timpului.

De ce ne e frica? Ce D-zeu de emotie distructiva mai e si asta?!

Am participat la atatea sfarsituri in ultimii ani incat viata mi se pare deja o comedie, una macabra la care nimeni nu mai rade.

Nu ai garantii! Omule! Nu ai garantii! Ia-ti gandul! Nu exista!

Simt ca lumea traieste pe langa mine si eu raman tot in acelasi punct.

De ce vrem sa crestem? De ce vrem schimbare?

De ce trebuie sa te chinui o viata pentru o cutie de carton? De ce nu se poate altfel?

De ce unii pot si altfel?

De ce ai oamenii dragi la distanta din cauza asta?

Si de ce te macina gandul si pe tine din cand in cand ca e asta cea mai buna solutie?

Romanie, unde-mi esti? Te-ai imprastiat pe tot mapamondul si tare greu vad ca te mai aduni!

Cu cat stau sa ma gandesc mai profund la ce inseamna zilele astea cu atat vad ca totul e doar o iluzie!

Suntem marionete care ne ridicam si taram ambalajul de jur imprejur..pana acesta se erodeaza si dispare in neant.

Ma-ntorc la gandurile mele ca doar eu mi le-nteleg.

Noapte buna!