Nonculori…

Am purtat discutii, multe!

Ne-am spus adevaruri si minciuni!

Toti facem asta!

Exista o schema in viata asta care nu imi iasa. Ea e simpla dar nu reusesc sa o deslusesc.

Sunt inerta. Nu ma pot misca. Am o paralizie fictiva.

Fiecare an e la fel. Nu se intampla nimic. Sunt asa satula sa tot astept nimic.

Nu stiu de ce au oamenii in ei frica asta de irosire a vietii..a timpului.

De ce ne e frica? Ce D-zeu de emotie distructiva mai e si asta?!

Am participat la atatea sfarsituri in ultimii ani incat viata mi se pare deja o comedie, una macabra la care nimeni nu mai rade.

Nu ai garantii! Omule! Nu ai garantii! Ia-ti gandul! Nu exista!

Simt ca lumea traieste pe langa mine si eu raman tot in acelasi punct.

De ce vrem sa crestem? De ce vrem schimbare?

De ce trebuie sa te chinui o viata pentru o cutie de carton? De ce nu se poate altfel?

De ce unii pot si altfel?

De ce ai oamenii dragi la distanta din cauza asta?

Si de ce te macina gandul si pe tine din cand in cand ca e asta cea mai buna solutie?

Romanie, unde-mi esti? Te-ai imprastiat pe tot mapamondul si tare greu vad ca te mai aduni!

Cu cat stau sa ma gandesc mai profund la ce inseamna zilele astea cu atat vad ca totul e doar o iluzie!

Suntem marionete care ne ridicam si taram ambalajul de jur imprejur..pana acesta se erodeaza si dispare in neant.

Ma-ntorc la gandurile mele ca doar eu mi le-nteleg.

Noapte buna!

In this room…

have a sit…

…In this burning room is you and I
You and I
Turning tables
Breaking games…
Listening to thunders..
Coming up with flame..
Burning…
From within’..
You and I..
On an ordinary day…

 

11048717_928549760521274_5646431637366724196_n

 

Aberații nocturne.

Am avut un vis în care toata filozofia vieții mele își făcea apatiția printre frânturi de irealitate.

A existat un moment în care am spus stop. Stop! M-am ridicat și mi-am înlăturat toate păturile care mă țineau pe loc. Le-am lăsat să mă descopere. Să simt frigul.

Vreau sa plec. Mereu am vrut asta. Fug de mine. Fug în mine.

Am trăit două sau mai multe vieți în cei douăzeci și ceva de ani ce-i am..mă apropiu încet de 30. Nu mai e mult.

Toți au un drum. Real sau ireal. Același tipar, bineînțeles.

Iubit, logodnic, soț, copii. Iluzii. Minciuni frumoase. Sau în anumite cazuri, să speram, realități unice.

Mi-am cumpărat un bilet. Are toate destinațiile care n-am avut curajul să le urmez.

Încep să-mi fac bagajul.

Nu mă interesează poziția socială și statutul care mi se atribuie. Niciodată n-a făcut-o. E o altă iluzie. Un alt joc de rol și eu nu vreau să mai joc nimic.

Cred că te îmbogățești emoțional, spiritual în 4 ani de drumeții cât nu o faci în o viață de supunere.

Am un vulcan, se tot pregătește să erupă. Vreau totul sau nimic. Nu mai merge pe jumătăți de măsura. Nu mai pot. Nu mai vreau altceva mai puțin.

Vreau tot în relația mea cu omul care se hotărăște să mi se alăture, în relațiile de amiciție. Vreau prezent absolut. Trăire unică. Atunci, acum. Pe moment.

Mâine cine știe ce o fi?!

Ce faci?!

Stai cum tot stau eu sau îmi urmezi gândurile și pornești în aventura vieții tale?!

Sună a emisiune, știu…și a misiune.

Viața ta nu e o emisiune și are și un capăt undeva..la care în momentul când vei ajunge să poți să ai în spate momente, locuri, oameni, iubiri, priveliști care au meritat efortul.

Te trezești sau aștepți să o fac eu prima dată așa cum trebuie?!

 

14192060_1114914315253593_4019727193133166794_n

Cine esti, cine sunt?!

Ma trezesc in fiecare dimineata. E un proces natural. Lumina se intrevede printre draperii..
Vreau sa mai motaiesc dar cum ceasul imi arata ora tarzie sunt nevoita sa imi indeplinesc sarcinile.
Mananc. De cele mai multe ori un fruct..iaurt sau ou fiert. Imi beau ceaiul. O sarut pe mama. Fug sa ajung la timp la munca.
Acolo..ehei..fiecare zi e plina de surprize. Unele-s bune, altele rele.
Uneori in timpul saptamanii ma intalnesc cu el.
Pare de obicei bine dispus.
Avem activitati diverse care desi se repeta, nu-mi pasa. Simt nevoia sa ma bucur de prezenta lui si atat.
Cateodata stau sa-l privesc.. desi pe el il deranjeaza ..si ma gandesc oare ce gandeste si simte. Cu adevarat..
Oare cine e el?!
Uneori as vrea sa nu fiu nimeni. Sa ma pierd ca intr-un festival..in care toti danseaza in toate partile si se dezlantuie de orice rol si moralitate care ii tine in frau zi de zi.
Zilele se scurg. Le auzi?!
Cine esti?
Ce-ti doresti?
Oricine ai fi…arata-te. Fii sincer cu oamenii din jur.
Nu le pierde timpul.
Viata trece fara sa se-ntoarca.
E greu sa iesi in fata..sa dai cu mana in masa si sa exclami..asta sunt.
….



Eu ma pierd la ‘festival’.
Lasa muzica sa cante…

Tu unde te pierzi?!

Al cui timp il irosesti?!

Cine mai esti?!

 



Unknown…

Sunt atâtea lucruri care s-au schimbat de atunci..

Timpul nu se mai oprește. Își desfășoară activitatea regulat și în grabă.

Mă pierd.

Sunt pe pilot automat.

Întind mâini să susțină ce e de susținut.

Pe mine cine mă susține?!

Cine se-ntreabă ce ești?! Ce simți?! Cum mai simți și ce visuri mai ai?!

Vreau să strig să mă auzi.

Nu sunt încă albă, nu sunt pură!

Duc cu mine lucruri grele, murdare.

Vreau să evadez, da, să fug în lume, într-un colț mic în care să mă bucur de senzații și timpul să-nceapă din nou să stea.

Am nevoie de cineva. Am nevoie de tine.

Mi se-nmoaie sufletul și recunosc că îmi e dor; că am nevoie de ceva, că te vreau lângă mine, suflet curat.

Om cu profunzime. Cu emoții. Cu nevoi. Cu optimism. Cu loialitate. Cu iubire.

Cântă-mi un vers și aruncă-l în vânt să ajungă diseară la mine.

Atunci voi sta să te ascult.

Suflete, ești mut, ești surd?!

 

 

 

11391217_929318407110397_1648729792125709778_n.jpg

Astă seară…

Aș vrea să strig. Știi de ce?!

De nedreptate.

De neputință..

Știi la cine?!

La viață!

La societate.

La oameni..

De ce?!

Pentru toate porcăriile care le ingerăm

Pentru că suntem bombardati cu pesticide

Ne otrăviți!

Ne otrăvim!

Și trăim haotic..

Și-n stres.

Și ce rezultă?!

Suflete multe nevinovate.. prinse într-o carapace aparent imperfectă.

Dizabilitate?!

La dracu..ce cuvânt.

Nu poți să-nțelegi ce-nseamnă dacă nu ai contact direct.

Nu poți să vezi disperarea oamenilor care au asemenea copii.

Nu poți să îți imaginezi cum e să le spui că atât e și atât se poate.

Că asta e.

D-zeu a pus probabil ceva în plus acolo.

Suflete calde într-o lume a lor..fericiți acolo.

Unii pătrund în lumea noastră..

Alții rămân ancorați în propria realitate..

Ochii lor..

Zâmbetul lor..

Neputința noastră.

…..

Într-o lume doar a lor,

A micuților,

Cu suflete curate,

Și comportamente dezordonate,

Se-aduna oameni să-nteleagă…

 

Primesc comenzi neîncetat,

Dă jos,

Închide,

Bea,

Mănâncă,

Potrivește..

Ești atent,

Poți mai mult,

Zâmbește…

În speranță că.. poate piesa lipsă o vom găsi

Și lumile s-or contopi..