Unknown…

Sunt atâtea lucruri care s-au schimbat de atunci..

Timpul nu se mai oprește. Își desfășoară activitatea regulat și în grabă.

Mă pierd.

Sunt pe pilot automat.

Întind mâini să susțină ce e de susținut.

Pe mine cine mă susține?!

Cine se-ntreabă ce ești?! Ce simți?! Cum mai simți și ce visuri mai ai?!

Vreau să strig să mă auzi.

Nu sunt încă albă, nu sunt pură!

Duc cu mine lucruri grele, murdare.

Vreau să evadez, da, să fug în lume, într-un colț mic în care să mă bucur de senzații și timpul să-nceapă din nou să stea.

Am nevoie de cineva. Am nevoie de tine.

Mi se-nmoaie sufletul și recunosc că îmi e dor; că am nevoie de ceva, că te vreau lângă mine, suflet curat.

Om cu profunzime. Cu emoții. Cu nevoi. Cu optimism. Cu loialitate. Cu iubire.

Cântă-mi un vers și aruncă-l în vânt să ajungă diseară la mine.

Atunci voi sta să te ascult.

Suflete, ești mut, ești surd?!

 

 

 

11391217_929318407110397_1648729792125709778_n.jpg

Smile that pretty smile for me..

Mișcări line le simt trasate de jur împrejur.

M-ating…

Le simt.

Voci vechi îmi strigă în urechi..

N-am uitat..

Nu-ți fă griji..

N-am uitat.

Buze calde..

Ochi adânci..

Mâini dornice..

Cuvinte șoptite..

Eu, tu și bezna.

Doar luna care-ți atingea chipul..

Imaginea înrămată..

Mereu..

Cu mine.

Deschide ochii.

Sunt aici.

 

12801284_961366757304095_7883336046901306698_n

 

Astă seară…

Aș vrea să strig. Știi de ce?!

De nedreptate.

De neputință..

Știi la cine?!

La viață!

La societate.

La oameni..

De ce?!

Pentru toate porcăriile care le ingerăm

Pentru că suntem bombardati cu pesticide

Ne otrăviți!

Ne otrăvim!

Și trăim haotic..

Și-n stres.

Și ce rezultă?!

Suflete multe nevinovate.. prinse într-o carapace aparent imperfectă.

Dizabilitate?!

La dracu..ce cuvânt.

Nu poți să-nțelegi ce-nseamnă dacă nu ai contact direct.

Nu poți să vezi disperarea oamenilor care au asemenea copii.

Nu poți să îți imaginezi cum e să le spui că atât e și atât se poate.

Că asta e.

D-zeu a pus probabil ceva în plus acolo.

Suflete calde într-o lume a lor..fericiți acolo.

Unii pătrund în lumea noastră..

Alții rămân ancorați în propria realitate..

Ochii lor..

Zâmbetul lor..

Neputința noastră.

…..

Într-o lume doar a lor,

A micuților,

Cu suflete curate,

Și comportamente dezordonate,

Se-aduna oameni să-nteleagă…

 

Primesc comenzi neîncetat,

Dă jos,

Închide,

Bea,

Mănâncă,

Potrivește..

Ești atent,

Poți mai mult,

Zâmbește…

În speranță că.. poate piesa lipsă o vom găsi

Și lumile s-or contopi..

 

Who’s wrong, who’s right?!

Ia-mi tot.

Tot trecutul

Și prezentul.

Înfășoară-le în alb.

Aruncă-le în lacul..

Visat împreună.

Închide ușa casei mici

Din pădurile cu brazi viteji.

Stinge-mi toate trăirile.

Ajută-mă să uit de tine.

Nu te mai vreau.

Nu te mai vreau.

Nu te mai vreau.

Nu mai cred în iubire.

Nu mai cred în promisiuni.

Nu mai cred în oameni.

Nu mai pot.

Ia-mi toate sentimentele

Și transformă-mă într-o ființă amorfă.

Aruncă-mă în vid.

Lasă-mă acolo.

Să cad..

Și-n drumul meu spre infinit..

Uită-mă.

Promisiuni deșarte.

Sentimente neîmpărtășite.

Ani investiți.

Mă-ntorc la rădăcini..

Sunt adânc înfipte..

Scoate-le..

Arde-le..

Uită.

 

7e47461bb16ecab776c00d114673824b

 

 

 

Ciclicitate

A trecut ceva timp.

Ma plimb in lung si-n lat in orasul cu blocuri gri. Oameni grabiti, agitatie, aglomeratie.

Cerul e albastru. Zboara pasarile intr-un dans cu o simetrie perfecta.

Stau cu capul in nori.

Zambesc.

Ma bucur ca respir si mai trag o gura de aer adanc in piept.

Am doi, trei oameni dragi langa mine.

Imi readuc aminte ce important e. Ce important e sa ai pe cineva. Persoane frumoase. Suflete deosebite. Oameni care sunt acolo in orice situatie.

Metrourile sunt pline. Oare unde se grabesc toti oamenii?!

Eu unde ma grabesc?!

Ma detasez, respir, inspir, expir.

Se lasa seara. De la geamul camerei se vad luminitele podului albastre si ale apartamentelor inghesuite unul langa altul.

Beau o gura de vin. Las deoparte toate grijile.

Ma bucur de senzatie.

Zilele se deruleaza ciclic. In acelasi ritm. Cu aceleasi senzatii.

Esti mai departe ca oricand.

Drumul spre tine, ne distanteaza.

Esti absent.

Te caut si nu te gasesc.

Te strig si nu ma auzi.

Iti spun sa pleci.

Nici ca-ti pasa.

Ma adancesc in asternuturi si las lumina sa-mi cante cumva, adormindu-ma.

Dimineata ne pandeste.

Ma trezesc tot singura.

Am inchis toate usile.

Le-am pus si protectie.

Incepe o noua zi..

Suna cineva la usa…

Las sa sune!

 

 

ciclicitate

 

Plimbare prin anticar.

Am coborat cateva scari. Se auzeau strigate inabusite..am mai coborat cateva incercand sa scap de sunetele acelea care imi distorsionau si afectau urechile..

Shhh, liniste..Era o usa mare, mare. Intuneric.  Am deschis usa..imi era frica si sa respir. Imi auzeam inima batand, fiecare respiratie, fiecare fir de par care flutura pe langa mine. Cu pasi de balerina am trecut mai departe, am iesit din camera …iar scarile se continuau… Asa ca am coborat..mai adanc..

Am gasit o oglinda. Una in care mi se reflectau luminile..umbrele..intunericul. Am cautat sa te scot. Ani de zile. Am cautat sa vindec ce era de vindecat. Am inteles dupa atata timp si dupa incercari esuate..ca lumina are nevoie de umbre..pentru a-si aduce aminte cat de frumos e..a fost..va fi.

Am spart oglinda..am incercat sa o lipesc la loc. E cioburi..

S-a imprastiat pe jos..

Am vrut sa nu mai vad. Am vrut sa nu mai simt.

Nu pot.

Iarta-ma.

Radacinile sunt prea puternic infipte.

Am sa te port cu mine pana cand luminile se vor stinge de tot.

Acolo..in constiinta. In lumea mea secreta. In uitarea ta.

Ma pregatesc sa urc scarile, calc pe cioburi si sangerez putin. Cel putin simt ca traiesc. Ca e real.

Ramai acolo unde esti.

Gata..se deschide usa.

Ahh..lumina!

 

627f4757d14313c11473ff3ec7a00696